Labels

2015. Un produs Blogger.
Liceul Teoretic "M.Eminescu"
Se afișează postările cu eticheta Activitatea elevilor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Activitatea elevilor. Afișați toate postările

miercuri, 21 decembrie 2022

Feeria de Crăciun

Ce este mai minunat decât faptele bune de Crăciun. Elevii clasei a XII-a au inițiat campania ”Fii mai bun de Crăciun” venind cu daruri deosebite pentru copii din clasele primare.





 









Exemplele au urmat a fi virale  și pentru alți elevi din liceu. Odată ce suntem în perioada feeriei de Crăciun, elevii clasei a XI-a U2 s-au solidarizat să aducă zâmbete picilor de clasa a II-a. Empatia și faptele bune sunt mereu promovate în rândurile elevilor din Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”.


Cu acest prilej, vă dorim pace și lumină alături de cei dragi!!!











joi, 18 noiembrie 2021

Engleza-catalizator al democrației în școli

Astăzi am dat start laboratoarelor democratice organizate în parteneriat cu profesoara de Educație Civică, Alina Railean în cadrul proiectului finanțat de Ambasada Statelor Unite ale Americii ”Engleza-catalizator al democrației în școli ”.

Elevii claselor a X-a au creat 4 partide pe domeniile Economie, Sănătate, Sport, Cultură în cadrul cărora au abordat problemele stringente din Liceul Teoretic Mihai Eminescu și au înaintat soluții. Aceasta a fost o oportunitate inedită de a acorda elevilor responsabilită
ţi și posibilitatea de a-și exprima opiniile. Nu facem decât să le dăm șansa de a forma competențe de cetățean activ și implicat într-o societate de succes.










duminică, 7 noiembrie 2021

„Toamna de aur” în LT „Mihai Eminescu” Florești

 În perioada 01-05.11.2021, în instituție s-a desfășurat concursul - expoziție „Toamna de aur”, unde elevii claselor I-XII  și-au etalat compozițiile realizate manual. Echipa de jurați și întreg colectivul de profesori, au rămas impresionați de frumusețea lucrărilor expuse. În acest context se aduc sincere mulțumiri profesorilor și părinților care au ghidat, din culise, activitatea elevilor. 















joi, 30 iulie 2020

Promovarea valorilor democratice în rândul tinerilor. Proiectul eTwinning ”HANDS”










Proiectul oferă o oportunitate pentru studenți de a face conexiuni cu studenții altor școli partenere europene, împărtășind și sporind valorile democratice, în același timp. Elevii  clasei a IV-a ”B” ce au participat în acest proiect  au schimbat creații și mesaje în postări.

 De asemenea au creat felicitări și semne de carte cu mesaje despre democrație, siguranță etc și folosește tehnologiile TIC și forumurile pentru a se exprima. Activitățile din acest proiect au vizat, de asemenea, susținerea elevilor în înțelegerea și promovarea valorilor democratice în cadrul comunităților lor școlare, asigurându-le că elevii își înțeleg drepturile și responsabilitățile și au strategii pentru construirea unui mediu școlar incluziv și echitabil pentru toți.



miercuri, 31 iulie 2019

Școala eTwinning – un vector a schimbării în sistemul educațional



      Titlul de Școală eTwinning reprezintă o recunoaștere a demersurilor inovatoare depuse de școli pentru promovarea cetățeniei, conștiinței culturale și competenței digitale. De asemenea, reprezintă o recunoaștere a efortului depus în scopul creării unei culturi a colaborării în interiorul, cât și în exteriorul școlilor, comunităților și țărilor lor.
      

      Școlile eTwinning sunt școli reper, modele de inovare pentru celelalte școli din zona lor și de la nivel national, obiectiv pe  care ne-am axat noi, echipa de profesori eTwinneri din LT ”Mihai Eminescu”, or Florești. Reușitele profesorilor și a elevilor în proiectele eTwinning au demonstrat că suntem eligibili pentru a fi certificați cu distincția Școală eTwinning fiind decernați în anul 2018.



 Aceasta ne-a permis o autonomizare în rândul profesorilor de a crea o comunitate  de colaborare cu alte școli din regiune. Astfel, elaborând și urmând un plan calendaristic comun al activităților, am organizat o intrunire de schimb de bune practici cu profesorii și elevii din Gimnaziul Roșietici. 


Proiectele de success prezentate în cadrul acestei întruniri au demonstrat utilizarea responsabilă a internetului pe o platformă sigură și securizată. Elevii au dat dovadă de o colaborare activă împărtășindu-se cele mai utile și interesante aplicații ce le-au utilizat în proiectele eTwinning.
Implicarea profesorilor în dezvoltarea strategică a instituției a crescut prin promovarea platformei eTwinning în rândul altor colegi din instituție cât și din alte școli din raion cum ar fi Școala Primară și Liceul Teoretic ”Miron Costin” din  or. Florești. Astfel, 15 cadre didactice din aceste școli  s-au înregistrat în Etwinning, unde au beneficiat de sesiuni de instruire și dezvoltare profesională. Pe parcursul doar a unui an au dat dovadă de implicare și interes, proiectele cărora au fost premiate cu Certificatul European de Calitate.


Dimensiunea cea mai importantă a Școlii eTwinning este de a da șanse nemărginite profesorului de crește professional, de a aduce inovarea la lecție. Seminarele de contact de care au beneficiat fiecare profesor din instituție i-au motivat să fie deschiși colaborării atât pe plan national, cât și pe plan european. În urma seminarelor de contact de la România și Polonia, Svetlana Calmațui, Iraida Gulii și Nina Babcinețchi au stabilit relații de colaborare în proiectul AVAP ce a fost premiat cu Certificatul Euopean de Caliate
Clasa multimedia ne-a oferit șansa de dobândi performanța în realizarea tuturor activităților din proiectele eTwinning ce au drept support instrumentele TIC.


Elevii au venit cu idea de a expune public implicarea în eTwinning, postând activitățile din cadrul școlii cât și participarea lor la diferite evenimente pe site-ul liceului (http://eminescufloresti.blogspot.com/2016/10/campania-etwinning-weeks.html).
Profesorii au urmat sugestia elevilor creând bloguri personale distribuend activitățile relevante din comunitatea eTwinning
Fiind în calitate de Ambasador eTwinning în școala în care activez am norocul de profesori parteneri eTwinning ce acceptă orice provocare   atât în realizarea  proiectelor interdisciplinare cât și în diseminarea, schimbulde idei, experiențe și bune practici  eTwinning  ce reprezintă declaraţie publică a angajamentului de a promova calitatea şi deschiderea în activităţile de colaborare europeană.



Publicat de: 
Tatiana Dragan,
Ambasador eTwinning Profesoară de limba engleză, grad didactic I IP Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” din orașul Florești


joi, 15 februarie 2018

Comemorarea poetului Grigore Vieru

Astăzi, în incinta Liceului Teoretic ”Mihai Eminescu”, elevii clasei a XI-a au prezentat un medalion literar dedicat poetului Grigore Vieru sub genericul: 
”Astăzi parcă plânge cerul,
se întoarce acasă Grigore Vieru


Moderatorul acestei activități a fost managerul acestei instituții, profesoara de Limbă și Literatură Română , Doamna Deleu Neli care a cucerit publicul prin cuvintele alese și omagiu pentru marele poet Grigore Vieru
”Peste poezia Lui trec anotimpurile, plouă, înfloresc pomii, bate vântul,  crește grâul, vine iarna, se face istoria. Poezia lui a rămas a fi un lung și nesfârșit dor... Deci astăzi se deschide cerul și-l rechemăm acasă pe Grigore Vieru. Tot ce e mai frumos în altarul cuvintelor poartă numele Lui: poet al mamei, al copilăriei și al graiului matern.”

”Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi.”
Așa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă și de neam. A iubit poporul român până la lacrimi și și-a consacrat întreaga sa viață copiilor, îndrăgostiților, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate și o frumusețe
rară.
Poet al dorului și al dragostei, al baștinei, al izvorului, al naturii - poet al lucrurilor sacre, așa e definit Grigore Vieru.








marți, 24 octombrie 2017

Toamna de Aur

                 O adevărată sărbătoare a roadei a fost marcată la data de 20 octombrie în 
Liceul Teoretic "Mihai  Eminescu" or. Florești sub recunoscuta denumire "Toamna de Aur",
unde s-a organizat iarmarocul celor mai creative expoziții de fructe și legume, de picturi, compoziții de copturi și o adevărată poveste a fructelor și legumelor. Cu multă dăruire de sine, fiecare elev a contribuit cu ceva la aranjarea și prezentarea mesei la iarmaroc. A fost un concurs creativ, ingenios și, totodată, o concurență puternică între clase. Am avut impresia că am călătorit prin Împărăția Toamnei care și-a înmuiat pensula în diferite culori și-a pornit la drum. Mesele frumos amenajate, compozițiile prezentate, multitudinea de legume și fructe au făcut această sărbătoare atractivă și plină de emoții.



Iar cel mai interesant moment a fost acela, când s-a dat start iarmarocului de vânzare-cumpărare a produselor prezentate.
Elevii Liceului Teoretic "Mihai Eminescu" din suma de bani colectată, au venit cu propunerea de a renova bustul poetului Mihai Eminescu care se află în curtea instituției.

joi, 28 septembrie 2017

ZIUA EUROPEANĂ A LIMBILOR STRĂINE

ZIUA EUROPEANĂ A LIMBILOR STRĂINE este o manifestare care celebrează diversitatea lingvistică, plurilingvismul, învățarea limbilor străine pe durata vieții. Ziua Europeană a Limbilor are ca obiectiv să atragă atenția publicului asupra importanței învățării limbilor străine și să îl sensibilizeze cu privire la existența și valoarea tuturor limbilor vorbite în Europa, încurajând învățarea lor. Manifestarea a debutat în anul 2001, an care a fost declarat de Consiliul Europei Anul european al limbilor vorbite.
Cunoasterea limbilor straine este un atu pentru toti cetatenii europeni ai secolului al XXI-lea. Elevii trebuie sa constientizeze care sunt avantajele ce deriva din cunoasterea mai multor limbi straine si sa identifice metodele cele mai eficiente si materialele auxiliare cele mai utile in acest demers de invatare.

Scopul principal al activitatii este acela de a pune accent pe experienta personala a elevilor in legatura cu studiul limbii engleze, respectiv al limbilor franceza și rusă.

Tatiana Dragan, profesoara de limbi straine in Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” a invitat elevii clasei a VI-a ”B” la o activitate intradisciplinară ”Cum să fii milionar?”. 
Elevii au acceptat provocarea de a participa la o sesiune skype cu elevii de la Heritage School, in cadrul căreia si-au împărtășit impresiile în urma activității, comunicând în limba Engleză








marți, 10 mai 2016

Elevii Liceului Teoretic "Mihai Eminescu" au reprezentat țara în Gdansk, Polonia la Eurofest 2016

Creativitatea este sărbătorită anual în cadrul unui eveniment deosebit cu numele Eurofest — parte a programului educațional internațional „Odyssey of the Mind”. Moldova, în acest an, este reprezentată de 5 echipe de elevi din Cimișlia, Florești, Anenii Noi și Sălcuța, au concurat cu alți 500 de participanți din 11 țări, între 29 aprilie și 4 mai, în orașul Gdansk, Polonia. 
„Eurofest” este un festival de creativitate pentru copii și tineri, organizat de diferite organizații și găzduit anual de țări vest și est europene. Este un eveniment de 5 zile în cadrul căruia mii de elevi din întreaga Europă, Rusia, Belarusi, India și China, se întâlnesc pentru a demonstra abilități deosebite la soluționarea problemelor de complexitate diversă (de la cele artistice până la cele de natură tehnică) și ingeniozitate în abordarea lor. Participanții fac schimb de bune practici cu semenii lor din diferite țări, depășind barierele lingivistice și cele culturale. 

Agenda evenimentului a fost una pe cât de creativă, pe atât de încărcată pentru toți cei implicați în eveniment: echipe, organizatori, antrenori și coordonatori de program. Elevii Liceului Teoretic ”Mihai Eminescu” au prezentat rezultatele soluției pentru problema de lungă durată, după care au demonstrat cât de agili sunt în rezolvarea problemei spontane. De asemenea, la Eurofest, tinerii din Florești au avut parte de a participa la o alta probă în cadrul echipei mixte (membrii ei fiind din Moldova,Polonia, România și SUA). Împreună au exploatat orașul prin intermediul unui City Quest și au soluționat o problemă de lungă durată,avînd la dispoziție doar o zi ca mai apoi să fie prezentată juriului. 

Această competiție nu a fost nimic altceva decît o bună experiență și un schimb intercultural frumos între elevii noștri și alte țări participante la Eurofest.Liceenii au revenit acasă cu medaliile primite pentru participare și zîmbetul pe față. Din partea Liceului Teoretic ”Mihai Eminescu” ,ținem să mulțumim tuturor care au susținut membrii echipei Dream Team  oferind-și suportul spre realizarea acestui vis.

marți, 15 martie 2016

Noi succese


      Pe data de 27 februarie în incinta Liceului Teoretic ”Mihai Viteazu” din Chişinău, a avut loc Competiţia Naţională “Odissey of the Mind”. La aceasta au participat 14 echipe din întreaga ţară, inclusiv şi doua echipe din liceul nostru, “Dream team” şi “Eco Friends”. Orașul Florești participă pentru prima dată la astfel de competiție, fapt ce ne bucură şi ne încurajează pentru următorele activităţi.
       La Competiţia Naţională ambele echipe din Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” au prezentat formidabil problema de lunga durată şi au trecut cu brio de problema spontană ocupînd locul 1!!! Conform regulamentului competiţiei echipele ce au ocupat loc de frunte vor avea ocazia să reprezinte Moldova la etapa europeană ce va avea loc in Gdansk, Polonia, astfel fiind adevărați ambasadori ai Moldovei.


Acasă cîştigătorii au fost întîmpinaţi cu urale şi aplauze…
Direcţia liceului a organizat un careu de premiere pentru a înmîna diplomele şi cupele echipelor.

Odissey of the Mind este o competiţie internaţională aparuta in S.U.A şi desfăşurată în Republica Moldova deja al 5-lea an. Misiunea pricipală a „concursului” a fost soluţionarea unei probleme într-un mod unic şi creativ.
       Pentru a putea participa, trebuie formată o echipa din maxim 7 membri. Aceştia trebuie să soluţioneze una din cele 5 „probleme de lungă durată” şi să participe la „problema spontană”.

Nu este greu sa-ţi formezi şi tu o echipă. Alatura-te marei familii “Odissey of the Mind”.
Aprinde-te... Fii creativ...