Labels

2015. Un produs Blogger.
Liceul Teoretic "M.Eminescu"

miercuri, 13 aprilie 2016

Neli Deleu – Pedagog prin vocaţie, Dascăl de la Dumnezeu

deţinătoarea locului I la Concursul „Pedagogul Anului”, 2016 din raionul Floreşti,
participantă la Concursul Republican, faza I-a şi a II-a.

„Menirea unui profesor nu este să creeze elevi asemeni imaginii lui, ci să ajute elevii să-şi creeze propria lor imagine”.                                                                            
Acesta este mottoul şi îndemnul profesoarei de limba şi literatura romana- Neli Deleu.Dumneaei ne stimulează să ne creăm propria personalitate , să ne exprimăm liber propria opinie, argumentînd-o creativ şi coerent. Doamna Deleu, pentru noi, reprezintă un dascăl priceput, un director responsabil şi o femeie de succes, acestea datorîndu-se spiritului ager de observaţie a Dumneaei şi modului inteligent de a aplica cunoştinţele în practică. Noi, elevii clasei a 11-a , ne considerăm cei mai norocoşi pentru că alaturi o avem pe Doamna Deleu, o profesoară şi un om minunat şi, în acelaşi timp, Dumneaei poate fi şi un părinte răbdător, oferindu-ne sfaturi şi încurajări ori de cîte ori avem nevoie. Elevii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, Floreşti şi colectivul de profesori sunt mîndri că o au alături pe Doamna Neli Deleu, care în acest an, a mai cîştigat şi concursul directorului şi a devenit managerul instituţiei.
„Viaţa omului este asemănată cu un tren”. Trenul vieţii Doamnei Deleu este unul deosebit, pentru că Dumneaei îl conduce ferm, cu mult drag şi iubire de oameni, cunoaşte sigur unde vrea să ajungă. Împreună şi alături de Dumneaei înveţi să fii optimist, răbdător, înţelegător, dar şi foarte exigent faţă de propria persoană, să fii mereu vînător şi creator de frumos, să te dedai profesiei, să te dăruieşti copiilor, să fii autodidact, să ţii pasul cu tot ce e nou...
Oricine o cunoaşte, este cucerit de sinceritatea, creativitatea, onestitatea, perseverenţa, corectitudinea, inteligenţa, capacitatea enormă de muncă continuă şi căldura sa sufletească. Pentru elevi este persoana alături de care te simţi Cristofor Columb, ca a opta minune a lumii. Este Dascăl prin vocaţie, care ştie să păstreze şi promoveze adevăratele valori, un model al profesorului modern erudit.
Colegii de breaslă şi elevii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, Floreşti îi doresc prosperitate şi succes în munca sa nobilă de a semăna în sufletele copiilor: omenia, adevărul, demnitatea; iar în sufletele colegilor- entuziasmul, curajul, toleranţa, responsabilitatea şi exigenţa.

                O admirăm pentru activitatea didactică şi managerială de succes pe care o ridică la rang de artă, pentru felul Domniei  Sale de a fi, de a munci şi îi dorim o călătorie lungă în trenul vieţii, iar bucuria lumii toată, zi de zi la uşă şă îi bată.Astăzi îi aducem în dar toate florile recunoştinţei, căci Dumneaei le merită pe deplin.

Vă iubim, Vă stimăm,  
Vă preţuim,   
Mult succes!!!


marți, 15 martie 2016

Noi succese


      Pe data de 27 februarie în incinta Liceului Teoretic ”Mihai Viteazu” din Chişinău, a avut loc Competiţia Naţională “Odissey of the Mind”. La aceasta au participat 14 echipe din întreaga ţară, inclusiv şi doua echipe din liceul nostru, “Dream team” şi “Eco Friends”. Orașul Florești participă pentru prima dată la astfel de competiție, fapt ce ne bucură şi ne încurajează pentru următorele activităţi.
       La Competiţia Naţională ambele echipe din Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” au prezentat formidabil problema de lunga durată şi au trecut cu brio de problema spontană ocupînd locul 1!!! Conform regulamentului competiţiei echipele ce au ocupat loc de frunte vor avea ocazia să reprezinte Moldova la etapa europeană ce va avea loc in Gdansk, Polonia, astfel fiind adevărați ambasadori ai Moldovei.


Acasă cîştigătorii au fost întîmpinaţi cu urale şi aplauze…
Direcţia liceului a organizat un careu de premiere pentru a înmîna diplomele şi cupele echipelor.

Odissey of the Mind este o competiţie internaţională aparuta in S.U.A şi desfăşurată în Republica Moldova deja al 5-lea an. Misiunea pricipală a „concursului” a fost soluţionarea unei probleme într-un mod unic şi creativ.
       Pentru a putea participa, trebuie formată o echipa din maxim 7 membri. Aceştia trebuie să soluţioneze una din cele 5 „probleme de lungă durată” şi să participe la „problema spontană”.

Nu este greu sa-ţi formezi şi tu o echipă. Alatura-te marei familii “Odissey of the Mind”.
Aprinde-te... Fii creativ...

vineri, 11 martie 2016

Un concurs-o cunoaștere de sine…

      A fi pedagog nu e un privilegiu,ci o vocație și o mare responsabilitate, iar performanța în educație devine un rezultat al muncii cu multă dăruire de sine, un mod de a testa verticalitatea profesională. Concursul Pedagogul anului 2016, desfășurat sub egida Direcției Educație Florești, i-a adus laurii succesului doamnei Neli Deleu,profesoară de limba și literatura română din Liceul Teoretic  "Mihai Eminescu".




“ Înalta apreciere din partea juriului a fost o onoare,dar și o mare responsabilitate, iar locul întîi obținut în acest concurs alături de cadrele didactice din raion m-au motivat pentru activitatea de mai departe, oferindu-mi încredere în propriile forțe și un grad de libertate profesională. Pentru mine școală este rostul vieții proprii,este cea mai frumoasă meserie pe care a creat-o Dumnezeu. Activez după principiul “În fiecare om o lume-si face incercarea”, deaceea sint mîndră că am posibilitatea să formez oamenii, personalității originale, încercând să păstrez unicitatea cu care s-a născut fiecare. Am iubit întotdeauna copilul asa cum este, m-am străduit sa-i descopăr valențele personale și să-i motivez să străbată mai ușor întunericul. Mereu i-am încurajat pe elevii mei să trăiască bucuria succesului și le-am dat tot ce am mai bun pentru a-i ajuta să se realizeze la ore și în viata de fiecare zi. Le mulțumesc organizatorilor pentru buna desfășurare a concursului Pedagogul anului 2016, pentru promovarea și susținerea unui învățămînt de calitate care pune în valoare profesia de pedagog.”


      Colectivul profesoral și elevii Liceului Teoretic "Mihai Eminescu" Florești îi aduc astăzi în dar doamnei Deleu buchetul recunoștinței și al succeselor promițătoare. A fi pedagog nu e un privilegiu, ci o vocație, iar doamna Deleu a fost născută pentru a deveni Pedagog prin vocație, Dumneaei este mândria elevilor,părinților, colegilor și a întregului raion. Va dorim realizări frumoase, să luminați calea descoperirilor în atingerea unor performanțe desăvârșite.
     

joi, 14 ianuarie 2016

Dan Capbatut - cel mai bun elev al anului 2015

      O zi de doliu în Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" din orașul Florești în amintirea lui Dan Capbatut- tînărul ce a fost omorît mișelește și a murit în chinuri groaznice în dimineata de 14 ianuarie 2015.
Toți elevii și profesorii au avut parte de emoții, lacrimi și tristețe , iar careul de comemorare în numele lui Dan Capbatut - cel mai bun elev al anului 2015 , a finisat cu un minut de reculegere care i-a zguduit pe toți cei prezenți.
     Astăzi l-a plîns cerul , l-au plîns rudele și toți cei cărora le-a fost drag, iar la mormîntul lui Dan la fel și la locul unde a fost părăsit corpul lui chinuit și tîrît 2 km , lîngă Sfînta Cruce se adună pe rînd colegii, prietenii, orășenii și toți cei care l-au cunoscut. Îl pomenesc pe băiatul cu suflet bun și blînd și-și amintesc cu groază de acea dimineață tragică care a îndurerat orașul întreg.
     Cum oare a fost un accident din întîmplare dacă banditul Pelivaniuc Maxim, Zaplitnîi Boris și încă 3 criminali au părăsit corpul și locul de la această răscruce ?!
Colegii de liceu , profesorii, rudele și vecinii au fost și vor fi mereu alături de familia Doamnei Deleu.
 

    Fie veșnică amintirea !











sâmbătă, 12 decembrie 2015

Maratonul scrisorilor 2015

Maratonul scrisorilor  este campania globală Amnesty ce oferă șansa fiecărui din noi să producă schimbarea în viețile oamenilor. Semnând o scrisoare, poți salva viața unei persoane.

Scopul Maratonului Scrisorilor este de a marca Ziua Internaţională a Drepturilor Omului ”bombardând” cuscrisori referitoare la câteva cazuri selectate, autorităţile responsabile de încălcările drepturilor omului. 

Iată cum anul acesta Maratonnul scrisorilor s-a desfășurat la noi în școală: Maratonul scrisorilor 2015



marți, 1 decembrie 2015

Liceul are Talent 2015

Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" este in acțiune! Pe data de 23 noiembrie am organizat Liceul are Talent, la care au participat cei mai talentați elevi! A fost un eveniment interesant și o experiență frumoasă pentru toți.